ULTRAS UNIONE 1998 |
. |
Grupul a luat fiintã în anul 1998 la initiativa unor bãieti din cartierul Crângasi, adoptând de la bun început mentalitatea ultra', atât cât se putea la aceea vreme în cazul unor pusti cu vârste cuprinse între 15 si 18 ani, fiind luati în derâdere de membrii mai în vârstã ai galeriei.
Grupul a fost luat în serios abia dupã marea capturã a mai multor materiale ale galerie steliste printre care si steagul care acoperea întreaga peluzã, chiar din incinta arenei din Ghencea. Odatã cu trecere anilor grupul s-a implicat în realizarea coregrafiilor (unele reusite, altele lãsand de dorit), ajungând în momentul de fatã sã se ocupe în proportie foarte mare de tot ce înseamnã material coregrafic în Peluza Nord.
În istoria fiecãrui grup existã si un moment de declin, acesta fiind pentru noi sezonul 2000-2001 când grupul a fost aproape de desfiintare ca urmare a nepãsãrii unor membrii.
Dupã aceastã perioadã mai neagrã s-a hotãrât reorganizarea brigãzii si excluderea unora din rândurile noastre. |
Din respect pentru bãietii care s-au alãturat nouã si care nu fãceau parte din cartierul Crângasi, s-a hotãrât schimbarea numelui din Unione Crângasi în Ultras Unione.

În clipa de fatã numãrul celor care fac parte din aceastã brigadã este în jur de 40 de insi, dar portile rãmân deschise tuturor celor care nu fug de responsabilitãtile care vin odatã cu aderarea la un grup ultra'.
NIMENI SI NIMIC NU POATE SCHIMBA MODUL NOSTRU DE A FI! |
|